Cartea Prinţesa Transilvaniei, o poveste impresionantă a destinului unei fetiţe. Povestea începe în seara magică de Crăciun cu dorinţa fetiţei de a deveni prinţesa şi soţia voievodului Transilvaniei.

Este impresionant cum autoarea, care nu s-a născut pe aceste meleaguri surprinde frumuseţea, misterul şi magia Transilvaniei.

Tărâmul  în care pătrundem, şi al cărei  cheie este povestea, nu este  izolat şi nici nu are bariere clar conturate. El se revarsă asupra lumii, oamenilor  iar cu ajutorul poveştii îi rafinează trecutul şi îi înveleşte prezentul cu sensuri.

Poveştile explică lumea în care trăim, spui povestea unui om şi înţelegi lumea în care trăieşte, îi înţelegi mediul şi legile după care lucrurile se mişcă .

Toate generaţiile cresc gravitând în jurul poveştilor.

Dar cât de mult suntem dispuşi  să credem  în poveşti atunci când suntem adulţi? Dar atunci când suntem copii? Încetam vreodată să mai fim copii? Putem oare goni starea  aceasta de spirit odată pentru totdeauna?

Şi pentru aceea dintre noi care s-ar putea să răspundă “da”, putem oare să fim siguri că nu o să ne trezim topăind de colo-colo atunci când ne aşteptăm mai puţin?

Magia şi misterul sunt două lucruri care se suprapun, se întretaie şi creează lumi cu totul deosebite care vor atrage mereu atenţia. Iar dacă aceste cuvinte nu v-au convins, sunt sigur că veţi descoperi acest spaţiu minunat şi cu ajutorul ilustraţiilor din carte: picturi deosebite şi pline de semnificaţie.

Nu am de gând să dezbat subiectul cărţii aici, pentru că  vreau să vă las pe dumneavoastră să descoperiţi singuri savoarea unei lumi a imaginaţiei punctată cu magie.

“Dintr-o mie de mâini care m-ar mângaia, o voi simţi pe-a ta.

Dintr-o mie de buze ce m-ar soarbe, voi şti mereu care sunt cele ce m-au sorbit cu adevărat.

Dintr-o mie de clipe pe care le voi petrece cu tine sau cu alţii, voi recunoaşte cu certitudine clipa noastră.

Acum pleci.

O infinitate de clipe fără tine. O infinitate de gânduri, uneori plăcute, alteori dureroase.

Acum pleci şi  sper să mă descoperi printre frunzele copacilor de pe străzile oraşului meu natal.

Sper să mă vezi printre clădiri şi zgomotoasa piaţă, printre ziduri şi momente.

Sper să mă regăseşti printre chipuri.

Imaginează-ţi că acolo am trăit o bună bucată de timp, bucata copilăriei mele şi vremea liceului.

Mi-e dor de tine dinainte de a pleca şi sunt invidioasă pentru norocul pe care l-ai avut de a percepe toate amintirile copilăriei mele pe care, eu, aproape le-am pierdut.  

Te invidiez pentru că eu sunt acum departe de o lume care mi-a fost dragă.

Poate, atunci când te vei întoarce, îmi vei aduce şi mie esenţa amintirii.

Te aştept cum nimeni nu te va mai aştepta vreodată şi, recunosc, pentru a nu ştiu câta oară că… TE IUBESC!

Să te întorci la mine aşa cum ai plecat şi să nu uiţi că te iubesc enorm!

Tu eşti purtătorul liniştii mele!”

Vizionare plăcută

videoplay?docid=7239169544268439911&hl=en

Postura

Stând aşezat în centrul unui zafu (pernă rotundă) cu picioarele încrucişate în lotus sau semi-lotus. Dacă vă este imposibil să staţi astfel, şi doar încrucişati picioarele fără a pune laba piciorului pe coapsa celuilalt picior, trebuie totuşi să apasaţi puternic solul cu genunchii. În pozitia lotus, labele picioarelor presează coapsele într-o zonă conţinând puncte de acupuctură importante, corespunzând ficatului, vezicii biliare şi rinichilor. Bazinul înclinat spre înainte până la nivelul celei de a cincea vertebre lombare, coloana vertebrală bine cambrată, spatele drept, împingeţi pământul cu genunchii şi cerul cu capul. Barbia retrasă şi odată cu ea ceafa redresată, abdomenul destins, nasul pe verticala ombilicului, sunteţi ca un arc întins având drept săgeata mintea. Odată aşezati, puneţi pumnii închişi (strângand degetul mare) pe coapse, lângă genunchi şi balansaţi cu spatele drept, la stanga şi la dreapta, de şapte sau opt ori, reducând puţin câte puţin amplitudinea până ce gasiţi linia de echilibru. Apoi salutaţi (gasho), adică uniţi mâinile în faţă, palmele împreunate la înalţimea umerilor, braţele îndoite rămânând orizontal. Nu mai rămâne decât să puneţi mâna stângă peste mâna dreaptă, palmele spre cer, lipite de abdomen degetele mari, în contact prin vârfurile lor, menţinute orizontale printr-o uşoară tensiune, nu formează nici munte, nici vale. Umerii coboară natural, retraşi spre înapoi. Vârful limbii atinge cerul gurii. Privirea cade la circa un metru în faţă. De fapt este îndreptată spre interior. Ochii, pe jumătate închişi, nu privesc la nimic – chiar dacă intuitiv, vedeţi totul !

Respiratia

Respiraţia joacă un rol primordial. Fiinţa vie respiră. La început este suflul. Respiraţia zen nu este comparabilă cu nici o alta. Ea urmăreşte în primul rând să stabilească un ritm lent, puternic şi natural. Dacă sunteţi concentraţi asupra unei expiraţii calme , lungi şi profunde cu atenţia fixată asupra posturii, inspiraţia va veni de la sine. Aerul este eliminat lent şi liniştit, deşi apăsarea cauzată de expiraţie coboară cu putere în abdomen. Se apasă asupra intestinelor, provocând astfel un masaj benefic, al organelor interne. Maeştrii compară suflul zen cu mugetul vacii sau cu strigatul bebeluşului ce plânge de cum s-a născut.

Atitudinea minţii

Respiraţia corectă nu se poate ivi decât dintr-o postură corecta . La fel, atitudinea minţii decurge în mod natural dintr-o profundă concentrare asupra posturii fizice şi a respiraţiei. Cel care respiră corect trăieste mult, intens, în pace. Practicarea suflului corect permite neutralizarea şocurilor nervoase, stăpânirea instinctelor şi pasiunilor, controlarea activităţii mentale. Circulaţia cerebrală este serios îmbunătăţită. Cortexul se odihneşte şi fluxul conştient al gândurilor este oprit, în timp ce sângele pătrunde în straturile profunde. Mai bine irigate, ele se trezesc dintr-un fel de somnolenţă şi activitatea lor conferă o impresie de bunăstare, de seninatate, de calm, asemanatoare somnului profund, dar totuşi în plină veghe. Sistemul nervos este destins, “creierul primitiv” în plină activitate. Sunteţi receptivi, atenţi în cel mai înalt grad cu fiecare dintre celulelele corpului. Gândiţi cu corpul în mod inconştient, toate dualitatile, toate contradicţiile sunt depăşite, fără a pierde energie. Popoarele aşa zis primitive şi-au păstrat creierul “profund” foarte activ. Dezvoltând tipul nostru de civilizaţie, noi am educat intelectul, i-am mărit complexitatea, l-am ascuţit şi am pierdut forţa, intuiţia, înţelepciunea asociate ‘miezului intern’ al creierului. Iată de ce zenul este o comoară nepreţuită pentru omul de azi, cel puţin pentru cel care are ochi să vadă şi urechi să audă. Practicând regulat zazen, el are şansa de a deveni un om nou prin întoarcerea la originea vieţii. El poate accede la condiţia normală a corpului şi a minţii (care sunt una) prin înţelegerea existenţei de la rădăcinile ei. Asezaţi în zazen lasaţi imaginile, gândurile, formaţiunile mentale izvorate din inconştient să treacă precum norii pe cer – fără să va opuneţi lor, fără să le prindeţi. Precum umbrele în faţa unei oglinzi, emanaţiile subconştientului trec, apar din nou şi se risipesc. Şi ajungeţi la inconştientul profund, fără gând, dincolo de toată gândirea (hishiryo) adevarata puritate. Zenul este foarte simplu şi în acelaşi timp, foarte greu de înţeles. Este o problemă de efort şi repetiţie – precum viaţa. Numai aşezaţi, fără scop şi spirit de profit, dacă postura, respiraţia şi atitudinea minţii voastre sunt în armonie, înţelegeţi zenul adevărat, pătrundeţi natura lui Buddha.

Zazenul se adresează deci tuturor, fără deosebire de vârstă, sex sau inteligenţă. Practicat cu regularitate, urmând învăţătura maeştrilor autentici ai transmisiei, el conduce la transformarea radicală a viziunii noastre asupra lumii şi aduce fericirea profundă în viaţa cotidiană. Mintea noastră îngustă, egoistă şi complicată se deschide negreşit înţelepciunii celei mai înalte - înţelepciunea trezirii - iar spiritul compasiunii universale creşte în noi, inconştient, natural, automat. Kodo Sawaki spunea: “Lasaţi zazenul să facă zazen!”.

Zenul nu este filozofie, nu este psihologie, nu este doctrină. El este dincolo de filozofii, de concepte, de forme. Esenţa zenului nu se exprimă prin cuvinte.

A devenit evident că geometria sacră, deci proporţiile, constituie o lege ascunsă a naturii. Este o ştiinţă fundamentală, mai presus chiar decât matematica, având

în vedere că toate legile naturii provin direct din geometria sacră.

În al doilea volum al acestei cãrţi vom continua prezentarea secretelor naturii. Noi credem că aceasta va schimba puţin maniera de a percepe lumea în care trăiţi.

Va fi din ce în ce mai clar: corpul vostru este unitatea de măsură sau imaginea holografică a universului şi că voi, cu spiritul şi conştiinţa voastră, jucaţi un rol mult mai important decât ne-a învăţat până acum societatea în care trăim.

În concluzie (şi aceasta este de cea mai mare importanţă în acest volum) veţi vedea puţin câte puţin cum aceste geometrii se regăsesc în câmpurile electromagnetice care vă înconjoară propriul trup şi care au aproximativ 17 metri diametru în jurul vostru. Reamintirea acestor câmpuri va duce la trezirea omului, la fel cum puiul de pasăre părăseşte întunericul oului şi iese la lumină prin spărtura din coajă. Corpul de lumină sfânt şi sacru al fiinţei umane, pe care anticii îl numeau Mer-Ka-Ba, devine o realitate. Câmpul Mer-Ka-Ba reprezintă „roţile din interiorul roţilor”, pe care Ezechiel le menţiona în Biblie.

Drumul printre stele spre casă devine tot mai clar, pe măsură ce tiparul creaţiei este, în sfârşit, revelat. Fiecare dintre noi se află într-o relaţie intimă cu Sursa vieţii. De reamintirea acestor informaţii depinde trezirea noastră, care va face să dispară mitul separării şi va aduce sentimentul puternic al prezenţei lui Dumnezeu.

Geometria sacră reprezintă forma pe care o creează un anumit tip de frecvenţă. Altfel spus, forma este un rezultat direct al frecvenţei. Materia întreagă  există datorită faptului că energia acestei materii este menţinută într-o anumită stare, ca substanţă a vibraţiei. Toate tiparele Creaţiei tridimensionale, inclusiv forma umană, sunt constituite din legături energetice, care rezultă dintr-una din cele cinci forme simple sau dintr-o combinaţie a lor.

Timp de secole, aceste cinci forme au constituit un subiect pentru cercetare si pentru dezbateri. Modelele fundamentale, care sunt, literalmente, codurile geometrice ale Creaţiei, sunt cunoscute astăzi, drept solidele platonice şi descriu, fizic, volumele  cuprinse de aceste modele.

        Termenul “platonic” face referire la omul de stiinţă şi filozoful Platon şi la una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, Timaeus. În această lucrare, Platon, foloseşte ca instrument metaforă, pentru a descrie o cosmologie universală, bazată pe anumite tipare interconectate ale geometriei. Totuşi, se pare că aceste tipare au fost cunoscute cu mult înainte de Platon, după cum o arată vestigiile arheologice ale formelor rezultate din aceste tipare, care pot fi văzute în Muzeul din Cairo, din Egipt. În casetele de sticlă se află, executate cu fineţe, modele ce datează de 3.000 de ani, modele ale formelor despre care se vorbeşte în Timaeus.

       Şi mai vechi decât aceste forme sunt cele păstrate la Ashmolean Museum din Oxford, Anglia, despre care se estimează că au fost asamblate cu aproximativ 1000 de ani înainte de vremea lui Platon. Deşi nu sunt tot atât de fin lucrate ca formele egiptene, aceste modele reprezintă, într-un mod foarte evident, indicii despre cunoaşterea naturii fundamentale, geometrice, a “cărămizilor” Creaţiei.

        Un solid platonic poate fi definit drept suprafeţele ce conturează un volum foarte special, perfect închis. Toate dimensiunile ce definesc porţiuni ale acestui volum sunt egale, fiind, de asemenea, egale, valorile tuturor unghiurilor interioare ce definesc colţurile. Din punct de vedere conceptual, se poate considera că un astfel de solid constă dintr-o singură celulă elementară a formei, care se repetă, prin celule adiacente, egale, până ce ajunge din nou în contact cu celula iniţială. Toate unghiurile formate prin alipirea celulelor elementare sunt egale, ca şi dimensiunile tuturor laturilor celulei. În prezent, se cunosc cinci solide platonice regulate. Acestea sunt:  

  tetraedru          4 feţe, 6 muchii şi 4 colţuri;

  hexaedru (cub)  6 feţe, 12 muchii şi 8 colţuri;

  octaedru           8 feţe, 12 muchii şi 6 colţuri;

  dodecaedru       12 feţe, 30 muchii şi 20 colţuri;

  icosaedru          20 feţe, 30 muchii şi 12 colţuri.