Ce este zen?
Zenul este transmisia exactă a practicii zazen. Este practica posturii şi a respiraţiei corecte, cu corpul şi mintea unificate, abandonând astfel orice idee sau spirit de căutare ori de profit personal, detaşat de complicaţiile minţii egoiste. Este postura în care “trezitul” Shakyamuni a atins iluminarea acum 2600 de ani. Maestrul Deshimaru o numea “Întoarcerea la condiţia normală, originară, universală a corpului şi a minţii”.
Zazenul se adresează deci tuturor, fără deosebire de vârstă, sex sau inteligenţă. Practicat cu regularitate, urmând învăţătura maeştrilor autentici ai transmisiei, el conduce la transformarea radicală a viziunii noastre asupra lumii şi aduce fericirea profundă în viaţa cotidiană. Mintea noastră îngustă, egoistă şi complicată se deschide negreşit înţelepciunii celei mai înalte - înţelepciunea trezirii - iar spiritul compasiunii universale creşte în noi, inconştient, natural, automat. Kodo Sawaki spunea: “Lasaţi zazenul să facă zazen!”.
Zenul nu este filozofie, nu este psihologie, nu este doctrină. El este dincolo de filozofii, de concepte, de forme. Esenţa zenului nu se exprimă prin cuvinte.